Livrare rapidă și taxă fixă de transport: 30 lei

Garanție pentru fiecare produs

Peste 10 magazine fizice

Are Luna efect asupra somnului nostru? Și care este acesta?

mar., mai 23, 23 4 Citiți

Așezarea lunii pe cer s-ar putea să nu vă treacă prin minte atunci când vine vorba de îmbunătățirea igienei somnului, dar fazele lunii pot avea un efect asupra somnului dvs. Iată ce spune știința despre modul în care Luna afectează somnul și despre cum puteți avea un somn de calitate, indiferent de fazele lunii.


Afectează Luna somnul?
Ideea că Luna afectează comportamentul uman datează de secole. Medicul grec antic, Hipocrate, credea că Luna ar putea induce nebunia unor oameni, iar poveștile despre vârcolaci - oameni care se transformă în lupi în timpul lunii pline - sunt o parte populară a folclorului în multe culturi.


Astăzi, auzim povești conform cărora luna plină face ca femeile însărcinate să intre în travaliu, provoacă convulsii sau crește rata spitalizărilor la psihiatrie. Aceste afirmații sunt în cea mai mare parte legende urbane fără sprijin științific, dar există unele cercetări care susțin ideea că Luna poate afecta somnul. Iar un somn perturbat afectează comportamentul uman.


Un studiu din 2013 a constatat că subiecților le-a luat cu cinci minute mai mult să adoarmă, aceștia au dormit cu 20 de minute mai puțin și au petrecut cu 30% mai puțin timp în somn adânc în timpul lunii pline, deși un studiu ulterior nu a ajuns la aceleași rezultate.


Un studiu din 2021 publicat în jurnalul academic Science Advances a urmărit oamenii care trăiesc în trei comunități din Argentina, fiecare cu un nivel diferit de acces la electricitate și a descoperit că participanții din toate comunitățile au avut aceleași modele de somn - în medie, oamenii s-au culcat cel mai târziu și au dormit cel mai puțin cu trei-cinci zile înainte de luna plină. Rezultatul a fost același indiferent dacă participanții aveau sau nu acces la curent electric și surse de lumină artificială.


Sunt necesare mai multe cercetări pentru a trage concluzii despre modul în care Luna afectează somnul, dar până acum știința pare să indice o corelație.


De ce Luna afectează somnul
Oamenii de știință încă nu sunt siguri de mecanismele exacte prin care Luna poate afecta somnul, dar aceștia consideră că luminozitatea lunii pline joacă un rol.
Oamenii sunt foarte sensibili la lumină, iar expunerea la lumină poate avea un impact semnificativ asupra ritmului nostru circadian - ceasul intern al corpului care ajută la reglarea ciclurilor de somn și veghe. Întunericul stimulează producerea unui hormon numit melatonină, care ne ajută să dormim, în timp ce expunerea la lumină seara s-a dovedit că inhibă producția de melatonină.


Lumina artificială de la lămpile și ecranele din casele noastre pare să aibă cel mai mare impact asupra producției de melatonină, dar și lumina lunii poate afecta ritmul circadian, spune Dimitriu. Lumina lunii devine mai puternică în nopțile dinaintea lunii pline, ceea ce ar putea explica de ce participanții la studiul din Argentina au dormit cel mai puțin cu trei până la cinci zile înainte de luna plină.
„Luna, emițând lumină mai puternică seara, poate antrena într-adevăr ritmurile noastre circadiene”, spune Dimitriu. „Cel mai probabil acest efect necesită timp petrecut în aer liber și lipsa interferențelor de la sursele de lumină artificială. O singură privire la luna plină într-o seară nu este suficientă pentru a ne afecta imediat somnul.”


O altă posibilă explicație este atracția gravitațională a Lunii, deși sunt necesare mai multe cercetări pentru a studia această legătură, spune Dimitriu. În studiul din Argentina, participanții au dormit mai puțin în zilele dinaintea lunii pline, indiferent de expunerea lor la lumina artificială, ceea ce „crește posibilitatea ca gravitația lunii să aibă un efect specific într-o anumită parte a zilei”, spun cercetătorii.
„Așa cum era de așteptat, efectul lunii este diminuat odată cu expunerea la mai multă lumină artificială, dar în acest studiu faza lunii are un efect persistent”, spune Dimitriu. „Poate gravitația să afecteze melatonina sau un alt modulator circadian? Eventual. Dar am avea nevoie de date pentru a fi siguri.”


Cum să-ți îmbunătățești somnul indiferent de faza lunii
Luna poate afecta somnul în moduri pe care oamenii de știință încă încearcă să le descopere, dar expunerea la lumina din casa dvs. are un impact mai mare, spune Dimitriu. Există puține lucruri pe care le puteți face pentru a influența Luna sau pentru a schimba modul în care vă poate afecta somnul, dar există metode pentru a vă îmbunătăți igiena somnului și pentru a obține un somn de calitate, indiferent de cât de luminoasă e luna pe cer.

Iată câteva sfaturi pentru a vă îmbunătăți somnul:

  • Stabiliți ore regulate de culcare și trezire. Acest lucru vă va ajuta să vă întăriți ciclul natural somn-veghe.
  • Îmbunătățiți-vă experiența de dormit cu salteaua potrivită nevoilor dumneavoastră individuale. Dacă aveți un partener care preferă o saltea mai fermă, dar dvs. nu vă simțiți cel mai confortabil pe aceasta, există o tehnologie specială care să vă mulțumească pe amândoi. Modelele dual core de la Magniflex au 2 miezuri într-o singură husă cu fermoar. Rotind unul dintre ele, puteți dormi pe fermități diferite.
  • Reduceți expunerea la lumina artificială seara și stingeți ecranele cu cel puțin jumătate de oră înainte de culcare.
  • Evitați să petreceți timp afară, seara, când lumina lunii este cea mai puternică. Trageți jaluzelele în dormitor și folosiți draperii opace dacă lumina lunii intră în camera dvs.
  • Exerciții fizice. Activitatea fizică zilnică nu doar că este bună pentru sănătate în general, dar vă poate ajuta și să adormiți mai ușor seara.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi revizuit înainte de publicare.